N-ar mai fi nici fluturi
N-ar mai fi nici flori
Fără nebunia
De fiori..
Nu e nicio punte
Între ieri și azi,
Unde-ți lași cocorii?
Unde cazi?.
N-ar mai fi nici ploaie
N-ar mai fi nici vânt
Fără începutul
Și sfârșitul de cuvânt.
Care-ți vine-n minte
Fără niciun rost
Când dai iubirii
Tot ce-a fost..
Totul este frunză-n vânt,
De la șoaptă la cuvânt,
De la buze pan’ la cer
Numai ger, numai ger..
Tu ești însă viața mea
Și nu-mi pot imagina
Dacă nu ar exista
Ochii tăi, umbra ta.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de dăruire totală în iubire, evidențiind importanța acesteia chiar și în absența elementelor esențiale ale vieții. Versurile sugerează că iubirea este un act de sacrificiu, în care oferi totul, chiar și în fața dificultăților și a pierderilor.