Zadarnic pari, asemeni unei mări,
străină de miresme şi ispite,
tu, undă cu actinii adormite
pe care le trezesc cu sărutări!
Abisuri reci, mărgeane toropite,
corole, săbii, perle şi cântări
– pe toate trupul tău, din depărtări,
ca un miraj de foc mi le trimite.
Tu dormi, dar amintirea mea veghează,
în sângele căzut, întâia rază
clipeşte încă-n fluxul ei nestins.
Mereu vom fi aşa: zvâcnind aproape,
ca doi înotători care sub ape
de-aceleaşi anemone s-au atins.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă și nostalgică între două persoane, comparată cu elemente ale mării. Amintirea și dorința persistă, menținând legătura vie, chiar și în absența fizică.