Iară și iară
începe starea fiduciară.
Toate zac bolnave
pe arie:
și cele dure,
și cele suave,
– și nu mai pot să îndure.
Ca și când după Nominarie
– ultima lună din anul cu nimb –
ar mai fi încă una: – de schimb.
Le-am spus:
– Dar voi sunteți doar cuvinte:
inițiale,
feude scutite de orice apus,
o bolboroseală fierbinte
în cerul gurii senioriale..
-Doamne, mi-au răspuns. E zadarnic:
existentul, ca un paharnic
prea harnic,
pe toate
vai! ne-a umplut
până peste poate
de înțelepciune și lut.
Iară și iară
începe starea fiduciară.
Ce profet diletant
ne-a luat din brațele vântului?
Un rege itinerant
sfârșește cu noi cucerirea pământului..
– Nu-i nimic: nu vă temeți de însușire.
Am să-l aștept la ieșire..
Sensul versurilor
Poezia explorează starea cuvintelor, care, deși inițial pure, sunt corupte de înțelepciune și experiență. Ele tânjesc după o stare anterioară, fiind luate din brațele vântului de un profet diletant și folosite de un rege itinerant.