Dar Tu – ce ești: un foc? un nor? un duh?
Ești poate zvonul unui alt văzduh
sau liniștea cumplită ce se-ascunde
în munți înalți și-n cataracte scunde?
Ți-e chipul nălucire care nu-i
nici lucru-aievea, nici absența lui?
Iubirea, creierul, voința – toate
dorindu-Te se zbat în colb netoate.
Există oare-un ceas pentru cules
a tot ce-n harul Tău e ne-nțeles?
Abia atunci când jubilând senine
vom deveni, Divinule, ca Tine,
noi – biete minți cu granițe firești –
vom ști-n sfârșit cu-adevărat ce ești.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura insondabilă a divinității și dorința umană de a o înțelege. Vorbitorul contemplă diferite ipoteze despre esența lui Dumnezeu, recunoscând limitele percepției umane și sperând într-o revelație viitoare.