Suntem vecini ca două zile sumbre
și noaptea clară stăruie-ntre noi.
Ca podidiți de cântece și umbre
aleargă greierii pe miriști noi.
Când tu mă chemi, eu mă ascund. Nu încă!
Doar suflul mi-l îngădui împrejur.
Și valul meu, căzând din stâncă-n stâncă,
se-mprăștie zadarnic în azur.
Aș vrea să cânt ca pasărea, dar gândul
e fără glas. Mă simt strivit de-un cer
pe care, ca o spadă, străpungându-l,
mă frâng și nu mai știu ce să mai cer.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste imposibilă, marcată de distanță și neputință. Naratorul se simte strivit de această imposibilitate, incapabil să se exprime sau să se apropie de persoana iubită.
