Dacă-aș putea să prind în scobitura
urechii mele zgomotele toate
de pe pământ – aș auzi și pasul
cu care-mi dai târcoale de departe.
Ori, poate, stai de mult în fața mea;
dar ești atât de mare, că prin zarea
făpturii tale ce cuprinde totul
zăresc pe țărmuri cerbul cu coroana
de coarne-mpărătești incendiate
și-n urma lui, sub ramuri, vânătorul
țintindu-l și-așteptând să se desprindă
unul de altul, în văzduh și-n apă,
botul sorbit – de botul care soarbe.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema așteptării, folosind imagini puternice din natură și vânătoare pentru a sugera o tensiune nerezolvată. Metaforele bogate sugerează o căutare sau o anticipare a ceva important, dar incert.