Stefan Augustin Doinaş – Acvarium (Fragmente)

I.
Gong flasc.
Dar eu nu „meditând la secoli
ca scoicile” ascult cum clipocește
Istoria: – ci ulcerat, cu ochii
măriţi de sare, și ținând în mână
o trestie cu floare de cerneală.
(..).
III.
Superbe astre, dincolo de pragul
șederii mele, se arată celor
cu văzul dublu.
Da. Când visătorii
se uită-n jur, tot spaţiul dintr-odată
se face pâlnie, și viitorul
– ca o cișmea – se varsă brusc în lucruri.
Ferice-atunci de cei ce știu să stea
de vorbă cu arătările! Profeţii,
cei care văd prin timpuri ca prin lupă,
întotdeauna au la îndemână
un parc, și nebunia lor – spre seară –
e născătoare de statui, vorbește
cu ele sfătuindu-se-n elină.
(..).
V.
Când unei Abstracţiuni i se dau braţe,
și cap, și orizont, – care icoane
nu se cojesc? Și cine nu se simte
în stare să răstoarne zodii?
Iată:
răspunsu-i gata, și servit nainte
de-a apuca să întrebăm – pe tavă:
un mic dejun compus din raci și miere.
VI.
Totul e transparent. Cel ce se uită
prin noi ne vede mâine. El dezgroapă
din noi, ca dintr-o mistică livadă,
cireșu-abia plantat – ca să-i măsoare
cu grijă rădăcinile, și strigă:
„S-a prins! S-a prins!”
Și pruncii suie sprinteni
în crengi, și mușcă fructele abstracte.
(..)