Pe furiș s-a dus, sufletul, să moară
precum elefanții, într-un colț de cer;
râul se întoarce din aval de moară,
să înnoate-i visul copleșit de ger,
mă întorc, în gânduri, spre copilărie
tineri văd părinții, fratele; tresalt,
râul forfotește către brutărie
spre izvor de munte, spre meleag înalt,
retrăiesc imagini, frageda pruncie,
primii ani, mirosuri, Sărbători de Paște;
tata iar citește și, spre ziuă, scrie,
mama e un zeu, țipă când mă naște,
râul a ajuns, stânci îl împresoară
pe tărâmul cela înalt și ezoter
vecin cu un suflet dus să nască/moară
precum elefanții, într-un colț de cer.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a reîntoarcerii la origini, reflectând asupra amintirilor din copilărie și a legăturilor familiale. Sufletul călător se întoarce la esență, la izvoarele vieții, într-un ciclu continuu de naștere și moarte.