Îmbracă-te, de azi, în haine de ospiciu
nebunii să se jure, cu toți, că ești nebun,
în straie colorate și demne de-un păun
o mătură-viteză ia-n drumul spre serviciu,
acolo doar parcheaz-o, încuie-o într-o doară,
agață cheia, tainic, pe-o ramură de dud
și vezi, bolborosind la știrile de seară
câți prieteni ți-au rămas în universul hâd,
fii tu cel mai nebun, cu lumea loc de joacă,
poartă cămăși cu frunze în iarnă și în munți,
agale vei întoarce un zâmbet de la groapă,
vei deveni olimpic la descrețit de frunți,
îmbracă-te, de azi, în haine colorate
ca norul să îți fie bagajul cel mai greu
în care să aduni regrete și păcate
în locu-acesta râs și plâns de Dumnezeu!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a îmbrățișa nebunia ca formă de rezistență și acceptare a condiției umane. Sugerează că, în fața unui univers ostil, a fi nebun poate fi o modalitate de a găsi bucurie și sens, chiar și în locurile cele mai întunecate. Este un îndemn la auto-acceptare și la găsirea umorului în absurd.