Zise mortul către viu:
„Viule, de când te știu,
Tot sărac, fără sicriu”.
Zise viul către mort:
„Am, dar nu-mi place să-l port”.
Și făcu atac de cord.
Sensul versurilor
Piesa prezintă un dialog ironic între un mort și un viu, subliniind condiția precară a celui din urmă și refuzul său de a accepta inevitabilitatea morții. Finalul abrupt sugerează fragilitatea vieții.