Strofa 1
Eu sunt…
Timpul, secunda și clipa,
Șansa, regretul, risipa,
Ce încă respectă și pleacă privirea.
Sunt dragostea, ura și dezamăgirea.
Eu?
Sunt ce-mi apără spatele…
Sunt și soră și fratele,
Zidul cu găuri uitat ca speranțele,
Lupta și morții, eroii și gloantele.
Eu?
Sunt cerneala pe foaie,
Vărsată ca lacrimi în ploaie,
Sunt tot ce v-am dat și vreau înapoi,
Că eu…
Sunt tot ce rămâne din voi…
Refren:
Lăsați mugurii să înflorească
Și-așa au înghețat prea mult în ger,
Lăsați țara asta nu-i a voastră
Și luați și lanțurile de pe noi, de fier.
Strofa 2
Eu nu tac de gura lumii
Când unii mai fac pe nebunii,
Când alții mă văd unde vor ei,
Da viața din mine tu n-o iei.
Nu-mi vine să cred unde sunt
Sau că te-am crezut pe cuvânt,
Tu? Tu nu mă mai pui la pământ,
Pământul e tot ce am sfânt…
Yooooo!
Eu nu tac de gura lumii
Când unii mai fac pe nebunii,
Când urlă prin mine frustrarea,
Sfârșitul e drumul și calea.
Rămân doar copii, speranțele,
Istoria uită nuanțele,
Și trece prin mine ca gloanțele,
Da sufletul meu n-are granițe.
Refren:
Lăsați mugurii să înflorească
Și-așa au înghețat prea mult în ger,
Lăsați țara asta nu-i a voastră
Și luați și lanțurile de pe noi, de fier
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară și o rezistență față de opresiune. Vorbește despre importanța speranței și a identității într-o lume plină de provocări, îndemnând la eliberare și la protejarea valorilor fundamentale.