Tulpini de iluzii ne mențin zilele,
ce vor cădea asemeni unor frunze ruginite,
din calendarul Destinului,
la tălpile Morții.
Pași plumbuiți de zgârcenia Timpului,
se afundă în mocirla,
din care Dumnezeu ne-a clădit trupurile,
pentru a se desfăta,
cu suferința, disperarea și alte greutăți ale noastre,
cei lipsiți de ușurarea zborului etern al veșniciei.
Iedera simțurilor,
încă se mai agață,
de pereții mucegăiți,
ai catedralelor iubirii,
sperând la Viața de Apoi.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții. Vorbește despre suferința umană și căutarea speranței într-o viață de apoi, într-un context de deziluzie și melancolie.