Aripi zdrențuite de dor,
șterg lacrimile,
cerului pustiu și rece,
al singurătății de noi înșine.
Stoluri de cuvinte,
părăsesc ținuturile sufletelor,
îndreptându-se neputincioase,
spre zările mai calde,
ale compromisurilor.
Doar iluziile vieții și morții,
ne-au mai rămas,
să ne aline disperarea,
cu promisiunea fermă,
că putem să ne ucidem,
sentimentele.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a suprima sentimentele ca mecanism de apărare împotriva durerii și deziluziei. Versurile sugerează o luptă interioară cu singurătatea și compromisurile, căutând alinare în iluzia controlului asupra propriilor emoții.