Am început să mă înec,
de-atâtea Cimitire de Cuvinte,
câte îmi sunt aruncate,
de buzele inerte,
ale Frigului pătrunzător,
pe care trebuie să-l înghit,
până la ultimul său,
termometru de Gânduri,
înghețate bocnă,
pe umerii gârboviți ai Viitorului,
care ne-a amenințat,
că nu ne mai poate ține,
nici măcar prin Zilele fără adăpost,
ale Întunericului,
care s-a lăsat neliniștit,
peste Sentimentele noastre.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de sufocare și deziluzie față de viitor. Vorbitorul se simte copleșit de greutățile și amenințările viitorului, care apasă asupra sentimentelor sale.