Ridurile adânci și pline de secetă,
ale Fericirii,
sunt ocolite,
până și de cănile de pustiu ale Absurdului,
pe care le așteaptă,
Iubirea,
cu Ochii de Cer pierduți,
pe Zidurile de neatins,
ale Orizonturilor unor Priviri descompuse,
de Iluziile Vieții și Morții,
ce sorb din căușul palmelor Deșertăciunii,
Puterile izvorâte din Focul nestins,
al Disperării,
aprins de Păcatele Originare,
pentru a ne incendia Destinele,
cu Suferința Non-Sensurilor Existenței,
pe care trebuie să o ducem,
pe spatele Zilelor noastre.
Sensul versurilor
Piesa descrie povara existenței și suferința pe care o purtăm zi de zi. Vorbește despre iluziile vieții și morții, despre deșertăciune și despre focul nestins al disperării.