Plouă cu indiferențe,
peste ghețurile singurătăților,
topind plumbul cenușiu,
din zilele lor fără adăpost,
ale cimitirelor noastre de cuvinte,
lăsându-l să se scurgă,
prin venele privirilor noastre,
bolnave de rătăcire,
pe străzile tot mai aglomerate,
ale durerii,
unde ne căutăm,
visele pierdute,
conștienți că nu le vom mai regăsi,
niciodată,
printre vitrinele luminoase,
ale disperării,
printre neoanele cărora,
ne jucăm rolurile de statui vivante,
ale absurdului.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare disperată a viselor pierdute într-o lume dominată de indiferență și durere. Protagonistul este conștient de inutilitatea căutării, dar continuă să caute printre simbolurile disperării și absurdului.