Lacăte ferecate de Priviri,
își poartă cheile nepotrivite,
la brațul Ochelarilor orbi,
pe care-i însoțim de fiecare dată,
când ne pierdem,
de noi înșine,
pe aleile multicolore,
ale Iubirilor,
unde ne accidentăm adesea,
cu Disperările,
care ne ies în calea amară,
de sfârșit de Lume,
a Absurdului.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de pierdere și deziluzie în fața absurdului vieții și a iubirilor eșuate. Personajul se simte pierdut de sine, însoțind orbirea și disperarea într-o lume lipsită de sens.