Rădăcini de amintiri,
sapă adânc în sufletele clipelor,
care cerșesc cerului,
câte o frântură,
din trupul atât de inaccesibil,
al fericirii,
ce ni se prelinge,
pe fruntea ridată,
a sudorii unor cuvinte,
care nu le vom putea,
înțelege niciodată,
fiindcă inimile noastre,
știu să le rostească,
umai rugăciunea zidurilor,
care se surpă neîncetat,
în sângele valurilor de vise,
ale noastre,
ce ne lovesc neîncetat,
iubirea,
sfărâmând-o,
pentru a fi folosită ca nisip,
prin clepsidrele reci și indiferente,
ale timpului nostru,
vândut dinainte de a se naște,
morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a fericirii și a iubirii, prin prisma amintirilor și a trecerii implacabile a timpului. Sugerează o luptă interioară cu acceptarea destinului și a pierderilor inevitabile.