Zaruri aruncate de Speranțe,
în sânul rece al Timpului,
pentru a fi duse,
de Ridurile adânci ale Destinului,
într-o cădere încătușată și nervoasă,
pe umerii neobosiți,
a numerelor Necâștigătoare,
ale Morții,
mereu în așteptare cu Porțile deschise,
din care Religiile și-au croit Paradisul,
al Eternității,
pe care se va prelinge,
într-o bună Zi,
Tot fără adăpost,
Fluidul Privirii noastre descompuse,
în razele unei stele,
cu nume de Amintire.
Sensul versurilor
Piesa explorează inevitabilitatea morții și modul în care speranțele și credințele umane se confruntă cu destinul implacabil. Fluidul privirii descompuse sugerează o pierdere a clarității și o transformare în amintire, poate după moarte.