E-atâta liniște,
pe plajele pierdute ale Viselor,
încât nicio aripă de val,
a Regăsirii,
nu se mai arată la Orizontul,
Speranțelor noastre,
rănite de furtunile devastatoare,
ale Despărțirii,
de catargul Destinului,
care ne unea,
pe aceeași corabie a Vieții,
ducându-ne mereu,
pe buzele grațioase,
ale Cuvintelor,
atâtor Răsărituri,
unde ne beam,
Zâmbetul de Dimineață,
al Fericirii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de liniște melancolică după o despărțire, unde speranța de regăsire este slabă. Amintirile fericite sunt evocate, dar umbrite de durerea prezentă.