Privesc cerurile albe,
Privesc norii cenușii-albaştri,
Privesc soarele roș-sângeriu.
Așa e lumea,
Așa e piatra sferelor.
Un strop de ploaie!.
Privesc la casele-nalte,
Privesc la miile lor de ferestre,
Privesc la turnul bisericii din depărtare.
Așa e pământul.
Așa e patria omului.
Norii cenușii-albaştri se strâng. Soarele a asfințit.
Privesc la domnii bine îmbrăcați,
Privesc la doamnele surâzătoare,
Privesc la caii încordați.
Ce grei sunt norii cenușii – albaștri!.
Privesc, privesc..
Poate că m-am născut pe-o planetă straină!
Totul e-aici atât de străin..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și detașare față de lumea înconjurătoare. Naratorul se simte străin și deconectat de realitatea pe care o observă, având senzația că nu aparține acestui loc.