Vânăt e cerul, căpestrele noi,
Marginea stepei aleargă-napoi.
Sate de zmeură, dâre de fum,
Ciori prăbușindu-și ospățul pe drum.
Iar văd ruptura știută de deal,
Trunchiuri de sălcii o umplu și-o meal.
Pal e ovăsul, și viespile – cred –
Ele-mi evocă aroma de mied.
Țară-a mea! Vatră de ruși și mordvinți,
Tot cu parabola ceții-ntre dinți!
Fâlfâie îngeri pe sus și-auzim
Cruci pe morminte jelind anonim.
Mulți te visară, icoană și dor,
Ocnele gem de suspinele lor.
Îi obsedează, puternici și răi,
Gustul de fragă al sânilor tăi.
Dar izbăvirea tu nu o vei da
Celui ce uită de temnița ta…
Larmă-n dumbrăvi, adevărul în cer:
Dulce zvonire pe-un scrâsnet de fier.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și dragoste pentru patrie, amestecat cu o melancolie amară. Sugerează ideea de sacrificiu și uitare, avertizând că izbăvirea nu va veni pentru cei care își uită trecutul și suferința.