Sunt obosit de traiul meu statornic,
Din casa mea curând o să dispar.
De alte zări, de alte locuri dornic,
Eu vagabond m-oi face și tâlhar.
Pe cârlionții zilelor senine,
Voi rătăci spre-un trai curat ori strâmb.
Și cel mai bun prieten, pentru mine,
Va ascuți cuțitul din carâmb.
Cu primăvara și-al soarelui răsuflăt
E-mbrobodit gălbuiul drum pribeag.
Chiar și aceea ce-o slăvesc în suflet,
O să m-alunge grabnic de la prag.
Întors acasă, vremea mi-o voi pierde
Cu vechi nimicuri, ca oricare om,
Și sub fereastră, într-o seară verde,
M-oi spânzura cu mâneca de-un pom.
Răchitele din garduri or să scape
Mâhnite frunze, fluturând din mâini,
Atunci când nespălat or să mă-ngroape
La loc ferit și-n lătrat de câini.
Sensul versurilor
Piesa exprimă oboseala față de o viață monotonă și dorința de evadare, care culminează cu un final tragic, sugerând sinuciderea ca ultimă soluție. Versurile transmit un sentiment profund de deznădejde și alienare.
