Strălucesc pe urzici
Stropi de rouă. E seară.
Eu mă reazăm de-o salcie
Pe drumul de țară.
Drept pe casă la noi
Cade luna bălaie.
Cântă privighetori
Undeva prin zăvoaie.
E cald ca la vatră
În ierni târzii.
Mestecenii zvelți
Par înalte făclii.
Peste vale, departe,
Pe dunga hotarului,
Bate stins, ca prin somn
Tocălia pândarului.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, pictând o imagine idilică a vieții rurale. Natura este personificată și devine un refugiu, un loc al amintirilor și al liniștii sufletești.