Pragul bolții de cerneală
Pâcle roșii-l scriu cu jar.
Vin, paragină rurală,
La vecernia ta iar.
Port o grea povară-n mână,
Dar în ochi albastrul viu.
Toți, măicuța mea tărână,
Suntem rude bune, știu.
Cale lungă ne desparte
Sub aripile cerești,
Dar un psalm solar din carte
E destul să ne citești –
Și-o să trecem prin hârtoape
Spre propteaua dreptei cruci,
Buzele să ni se-adape
Cu predanie și rugi.
Sensul versurilor
Poezia descrie o călătorie spirituală și o legătură profundă cu natura și credința. Vorbitorul se întoarce la originile sale rurale, purtând o povară, dar cu speranță în suflet, căutând alinare și înțelepciune în rugăciune și în legătura cu divinitatea.