Nu înjurați căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.
Nu iubesc nici orașul, nici satul –
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Și mă duc vagabond printre stepe.
Voi uita și de cărți, de poeme,
Și cu traista în spate umbla-voi hai-hui –
Căci bețivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.
Voi puți a ridiche și ceapă –
Și voi face pe prostul într-una
Și cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii și luna.
Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta –
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viața mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezgustul față de convențiile sociale și dorința de a renunța la ambiții și realizări materiale. Naratorul aspiră la o viață simplă, în armonie cu natura, renunțând la vanitate și căutând sens în lucrurile mărunte.