Neplăcut de jilav clar de lună..
Nostalgia zărilor, mereu,
iată-n tinerețea mea nebună
ce-am iubit, urând nu numai eu!.
Pe sub salcii despletite-anume,
cântul carelor ce trec pe drum
n-aș mai vrea pentru nimic în lume
înc-odată să-l ascult acum.
Am uitat de strâmta mea căscioară
și de focul vetrei dogorat..
Spulberul de meri în primăvara
pentru câmpul sterp eu l-am urât.
[..]
Plug de lemn să-ți zgârie câmpia,
țara mea câmpestră, ți-e de-ajuns!
Jalnic e să-și vadă sărăcia
albi mesteceni, plopi cu creștet tuns.
Nu știu cum mi-i soarta hărăzită..
Poate-n viața nouă nu-s chemat,
dar aș vrea-n oțel să-mi văd zidită
biata mea Rusie, chip brazdat.
Auzind lătratul de motoare
peste cețuri și furtuni și fum,
n-aș mai vrea pentru nimic sub soare
scârțâit de car s-aud acum.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie amară pentru trecut și o respingere a vieții rurale tradiționale. Vorbitorul aspiră la o schimbare radicală, simbolizată de imaginea unei Rusii zidite în oțel, sugerând o dorință de modernizare și industrializare.