Lângă-un fișic de ruble, la masa din dugheană,
Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurându-l în limba ei persană,
Să-i spun frumoasei Lala gingașul „te iubesc”?.
Stând astăzi cu zaraful, l-am întrebat în șoapte,
Mai blând ca unda apei, ca vântul de tăcut:
În limba ei, cum oare să-i spun încet, la noapte,
Frumoasei mele Lala duiosul „te sărut”?.
L-am mai rugat sfielnic, pătruns de nerăbdare,
Pe când zaraful barba domol și-o netezea:
Cum oare, în persana cea mai dezmierdătoare,
Frumoasei mele Lala să-i spun „tu ești a mea”?.
Și mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină,
Vorbesc doar ochii umezi mistuitor arzând.
Sărutul n-are nume, fiind menit să fie,
Sărutul nu-i o slovă pe un mormânt de veac,
Așa ca trandafirul sărutul lin adie,
Petalele lui roșii pe buze se desfac.
În dragoste sunt toate mireasmă și furtună,
Treci beat de fericire, zaci de tristețe supt.
„Tu ești a mea” pot trainic doar brațele să spună,
Ce și-au cuprins iubita și vălul i l-au rupt.
Sensul versurilor
Piesa explorează dificultatea de a exprima dragostea într-o limbă străină, sugerând că adevărata iubire transcende cuvintele și se manifestă prin gesturi și emoții. Zaraful îl învață pe îndrăgostit că ochii și atingerile pot comunica mai mult decât orice declarație verbală.