Mi s-a urât la vatra mea,
Tânjind prin hrișcă și secara.
Natalul prag îl voi lăsa
Și-am să pornesc, tâlhar, prin țară.
Pe-amiaza, bală de pe lac,
În vreo colibă neștiută,
Un prieten, lamă de tureac,
C-un ochi la mine, o să-și ascută.
Când soarele pe drumul strâmt,
Va-ntinde-o pânză ca de ceară,
Aceea-al cărei nume-l cânt,
O să mă dea pe ușă-afară.
Și-acasă iar am să revin
Și flăcări noi vor linge zgura
Și-ntr-un crepuscul de venin,
Am să mă spânzur cu centura.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezrădăcinare și disperare. Protagonistul se simte alienat de locul natal și, în cele din urmă, cedează unui impuls autodistructiv, alegând suicidul ca ultimă scăpare.