Ceru-i mânjit cu smântână,
Luna-i un bulgăr de caș.
Nu spre-ale gurii mă mână
Sufletul meu pătimaș.
Vrea el, dar alte merinde,
Nu-mbucat și de ros:
Pure, suave, zvoninde
Ca un destin luminos.
Foame de altceva sapă
Sufletul meu de pripas.
Ah, și-au să-mi pună pe groapă
Munți de colivă și cvas.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință profundă pentru ceva mai mult decât plăcerile lumești, o aspirație spirituală. Vorbitorul simte o foame interioară pentru un destin luminos, în contrast cu inevitabilitatea morții și a ritualurilor lumești.