Acum, dragoste, dragostea mea
Nu mai e tânără și nouă.
Tu ești mâhnită că mătura lunii
Îmi scutură peste poeme rouă.
Întristându-te și bucurându-te în fața stelei
Ce-ți cade pe sprâncenele subțiri
Ți-ai dăruit inima izbei,
Inima ta cu trandafiri.
Cel așteptat cu tremur în noapte
A trecut înainte și nu s-a oprit
Cheile tale cu suflătoare șoapte
Cui le-ai dăruit?
Raiul n-ai să-l vezi prin fereastră
Și n-o să cânți mereu despre soare.
Moara pe deal își zbate aripile
Dar pământul n-o lasă să zboare.
Din volumul Moscova cârciumăreasă
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dezamăgire în dragoste, reflectând asupra pierderii inocenței și a trecerii timpului. Eul liric se adresează iubirii, constatând că aceasta nu mai este la fel ca odinioară și că a fost marcată de suferință și pierderi.