A fi poet asemănător se arată
cu a nu tulbura adevărul deloc,
ori a-ți flagela pielea delicată,
inimile mângâind cu al sângelui foc!.
A fi poet înseamnă a cânta libertatea
pentru a-ți fi ție asemănătoare.
Nu-și cântă durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singură cântare.
Canarul are o voce neobișnuită, anume
râsului jalnic sunătoare, hazlie…
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limbă, chiar de broască să fie.
Mahomet a interzis în Coran
să se bea băutură spirtoasă,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasă!.
Atunci când poetul la iubită-a venit,
iar ea doarme cu altul, poetul,
de balsamul dătător de viață păzit,
nu va-ncerca să-i împline stiletul.
Dar arzând de-al geloziei curaj
va fluiera până acas’ cu tărie:
„Că voi muri vagabond nu-i necaz
pe pământ, și asta se știe”.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția poetului, marcată de suferință, libertate de exprimare și trădarea în dragoste. Poetul, deși rănit, alege să exprime durerea prin artă, nu prin răzbunare, acceptând destinul său de vagabond.