Vino, când luna, petală ofilită,
Plutește-n amurgul primăverii, sidefiu,
Vino, cu brațele întinse să mă cuprinzi,
Vino, cu buze care promit un rai mieriu.
Vino, pentru că viața-i un fluture plăpând
Prins în păienjeniș de ani spre a se pierde –
Și-n curând noi doi, azi fierbinți și făr’-astâmpăr,
Vom fi doar două pietre gri în iarba verde.
Sensul versurilor
Piesa este un îndemn la iubire și trăire intensă, conștientizând efemeritatea vieții și inevitabilitatea trecerii timpului. Vorbitorul îndeamnă persoana iubită să se apropie și să se bucure de moment, înainte ca timpul să-i transforme în amintiri palide.