Mă afli pustiu, Doamne,
în ziua ta,
închis în orice lumină.
De tine lipsit mă-nfricoșez,
drum pierdut al iubirii,
și nu mă alină
nici să-mi cânt teama
care-mi usucă dorințele.
Te-am iubit și bătut;
ziua se-nclină
și culeg umbre din ceruri:
câtă tristețe în inima mea
de carne!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pustietate și frică în absența divinității. Vorbitorul își exprimă regretul și tristețea, simțind că dorințele îi sunt uscate de teamă și că inima îi este plină de tristețe.