Inteligență, moarte, vis
Ei neagă speranța. În această noapte
În Brașov, în Carpați, printre copaci
Nu mi-am căutat în timp
O femeie de dragoste. Căldura ce desparte
Frunzele de plopi și de mine
Eu spun cuvinte pe care nu le cunosc,
terenurile de memorie inversă.
Un jazz întunecat, cântece italienești
Ele merg cu capul în jos pe culoarea iriselor.
În vuietul fântânilor
Vocea ta a fost pierdută:
o zi este suficientă pentru a echilibra lumea.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme de pierdere și nostalgie, reflectând asupra trecerii timpului și a amintirilor. Naratorul pare să caute ceva pierdut, poate o iubire, într-un peisaj familiar, dar simte că vocea sa și sensul se pierd în zgomotul vieții.