Ziceai: moarte, tăcere, singurătate;
ca dragoste, viață. Cuvinte
ale provizoriilor noastre imagini.
Și vântul s-a înălțat ușor în fiecare dimineață
și timpul de culoarea ploii și a fierului
a trecut peste pietre,
peste închisul nostru zumzet de blestemați.
Încă e departe adevărul.
Și spune-mi, om zdrobit pe cruce,
și tu cel cu mâinile îngroșate de sânge,
cum le voi răspunde celor ce întreabă?
Acum, acum: înainte ca altă tăcere
să intre în ochi, înainte ca alt vânt
să se înalțe și altă rugină să înflorească.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde precum moartea, tăcerea și căutarea adevărului într-o lume marcată de suferință și deziluzie. Vorbitorul se confruntă cu întrebări existențiale și caută răspunsuri într-un peisaj sumbru, dominat de trecerea timpului și de inevitabilitatea degradării.