Inteligenta, moartea, visul
neagă speranța. În această noapte,
la Brașov, în Carpați, printre copaci, caut în timp
o femeie s-o iubesc. Zăpușeala desface
frunzele plopilor iar eu
îmi spun cuvinte pe care nu le cunosc,
răvășesc pământul din amintire.
Un jazz întunecat, cântece italiene
trec răstălmăcite peste culoarea irisilor.
În freamătul fântânilor
s-a pierdut vocea ta:
ajunge o zi pentru a echilibra lumea.
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea iubirii într-un cadru natural și temporal specific, Brașov și Carpații. Amintirile și influențele culturale se amestecă cu sentimente de melancolie și dorința de echilibru.