PILDUIRI.
De-i spui acelui care din naștere nu vede
ce-nseamnă o culoare, nicicând nu te va crede.
Și albul ca și roșul și verdele din iarbă,
la fel de negre-s pentru a lui vedere oarbă.
Gândește-te la orbul din naștere și taci!
Făcutu-l-a să vadă unsoarea vreunui vraci?.
Când cugetul râvnește-a privi înspre cea lume,
ca orbu-i care-ncearcă-a vedea ceva anume.
Dar omul mai vădește și-o altfel de-nsușire,
ce-l face să pătrundă a tainelor urzire.
Ca focu-i ce se iscă din cremene și fier,
un foc care țâșnește din trup și duh spre cer.
Când cremenea și fierul lovite-s laolaltă,
se luminează lumea de-aici ca și cealaltă.
Ciocnirea lor i-aduce-atunci tainei tâlcuirea.
Tot ce-ai aflat să-și afle în tine împlinirea!.
Cum tu-ul tău e-aievea imaginii divine,
tot ce-ți dorești ai grijă să cauți doar în tine.
Sensul versurilor
Piesa explorează limitările percepției și importanța introspecției. Prin analogia cu un orb din naștere, sugerează că adevărata cunoaștere vine din interior, nu din experiența senzorială. Îndeamnă la căutarea împlinirii în sine.