Sabestari – Gadina Tainei (V I)

Rânduiri
E bine-ntâi să afli-n ce chip el s-a ivit,
acel menit s-ajungă un om desăvârşit.
Ne-nsufleţit apare în pântecul de mamă,
şi-un duh apoi primeşte spre-a-şi da de toate seamă.
Ca-n viaţă să se mişte, Cel Sfânt îi dă putinţă
şi-l face-apoi s-ajungă stăpân peste voinţă.
Copil fiind, prin simţuri el lumea o cunoaşte,
şi ale lumii-ispite pe urmă-ncep a-l paşte.
Când rânduite-s cele aflate despre lume,
le-adună judecata în câte-un tot anume.
Se iscă-n el mânia, apar trupeşti dorinţi,
ce zămislesc trufia şi pofta de arginţi.
Şi josnice imbolduri atunci şi-arată gheara,
şi el mai rău devine ca diavolul şi fiara.
E cea mai joasă treaptă ce-o are dinainte,
opusă întru totul Unicităţii sfinte.
Căci multiplicitatea iscată e de faptă,
şi omul către-opusul obârşiei se-ndreaptă.
Şi prins dacă rămâne-ntr-o astfel de capcană,
necredincios devine, mai rău ca o lighioană.
Dar dacă din cea lume o rază-n el străluce,
sau cugetul o bună dovadă îi aduce,
în inimă el simte-ndurarea cea divină,
ce-l face de pe calea-apucată să revină.
Divina luminare ori sigura dovadă
atuncea îi arată-n ce trebuie să creadă.
Cuprins e de căinţă urmaşul lui Adam
şi-ajunge unul dintre aleşii-acestui neam.
Şi curăţat de orice înjositoare faptă,
precum profetul Idris spre ceruri se îndreaptă.
De rele obiceiuri atunci el se dezvaţă,
şi-asemenea lui Noe îşi mântuie-a sa viaţă.
Când a-nţeles că toate se trag din Cel Divin,
ca Abraham se-ncrede în Domnul pe deplin.
Când îi ajunge vrerii divine-a-i fi unealtă,
el intră ca şi Moise pe poarta cea mai, naltă.
Şi când se liberează de toată-a sa ştiinţă,
el ca Isus, în ceruri s-ajungă-are putinţă.
Când sinele-şi jertfeşte, de-ndată ce s-a-nfrânt,
lui Mahomed asemeni, se-nalţă spre Cel Sfânt.
Şi starea lui din urmă cu-ntâia se uneşte.
Niciun profet sau înger nu i se-asemuieşte.