Zâmbea ca un trandafir înflorit
și-a spus – ”Vino în inima mea de foc.
Acolo vei vedea că ceea ce credeai că e flacără
este doar iasomie
Ce credeai că e căldură
este doar o frunză într-un copac.
Ce credeai că e o arșiță absurdă
este doar o poiană cu lalele.
Plimbă-te printre ele, și nu spune nimic. ”
Flăcările se transformă
într-un trandafir care vorbește,
căldura mă leagănă în brațele ei blânde.
E doar bunătatea
și generozitatea Preaiubitului.
Nu spune nimic.
”Iubirea a spus – Focul”
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea percepțiilor, sugerând că ceea ce inițial pare distructiv sau dureros (focul) poate fi, de fapt, o sursă de frumusețe și blândețe (iasomie, trandafir). Invitația de a nu spune nimic subliniază importanța experienței directe și a acceptării transformării.