O oarecare ființă veni și bătu la ușa Prietenului.
„Cine-i acolo?”
„Eu sunt”.
Prietenul răspunse: „Pleacă! Nu este loc de carne crudă la această masă.”
Ființa plecă și rătăci un an de zile.
Nimic altceva decât focul mistuitor al separării nu poate anula ipocrizia și egoul.
Ființa se întoarse complet „golită”,
merse în fața Prietenului și bătu încetișor:
„Cine e?”
„Tu!”
„Te rog intră, Sinele meu,
nu este loc pentru doi în această casă.”
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria spre iluminare și depășirea egoului. Sinele individual trebuie să dispară pentru a se uni cu Sinele suprem, ilustrând ideea că nu pot exista două entități separate în starea de unitate.