În livada și grădina de trandafiri,
tânjesc să-ți văd fața.
În gustul dulcetei,
tânjesc să-ți sărut buzele.
În umbrele pasiunii,
tânjesc după dragostea ta.
Oh! Iubit Suprem!
Lasă-mă să pun deoparte grijile mele.
Florile înfloresc
cu exaltarea Duhului tău.
După Dumnezeu!
Tânjesc să scap de închisoarea ego-ului meu
și să mă pierd
în munți și în deșert.
Acești oameni triști și singuri mă obosesc.
Tânjesc să mă delectez cu frenezia beată a iubirii tale,
simt puterea lui Rustam în mâinile mele.
M-am săturat de regii muritori.
Tânjesc să-ți văd lumina.
Cu lămpi în mână
șeicii și mulele călătoresc
aleile întunecate ale acestor orașe
fără a găsi ceea ce caută.
Tu ești Esența Esenței,
Intoxicarea Iubirii.
Tânjesc să-ți cânt laudele,
dar stau mut
cu agonia dorinței în inima mea.
Rumi / 1207 – 1273 /
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a sufletului de a se uni cu divinitatea, de a transcende limitările ego-ului și de a se pierde în iubirea supremă. Este o căutare spirituală intensă, marcată de agonia dorinței și extazul potențial al realizării.