O, cimpoaie-ale Galiciei, când vine primăvara,
Cântați mai dulce decât privighetoarea din zăvoi!
Cântece vesele la-nceput, cântece triste-apoi,
Adânci ca marea care-și bocește popoarele de morți, amara.
Cântați. Acesta-i anotimpul! Voioși, ca stropii ploii zâmbitoare,
Dansați în ritm cu versurilor mele, golind nectarul din pahar;
Cum v-a repetat de-atâtea ori Ecleziastul, iar și iar,
O, cimpoaie-ale Galiciei, există pentru toate-un timp sub soare! –
Vreme pentru semănat și vreme pentru strâns recolta în hambar,
Vreme pentru-a țese pânza și vreme pentru destrămare,
Vreme pentru râs și vreme pentru-a plânge-amar,
Vreme pentru speranță și vreme pentru disperare,
Vreme pentru logodnă și vreme pentru a plodi,
O vreme pentru a te naște și-o vreme pentru a muri.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra ciclurilor vieții și a naturii, folosind cimpoaiele ca simbol al bucuriei și tristeții. Se subliniază ideea că există un timp pentru fiecare lucru sub soare, de la naștere la moarte, de la râs la plâns.