O casă în flăcări, sub ploaia măruntă
Bate inima în mine, ca un clopot de nuntă
Am pus o-ntrebare, şi preţ de-o secundă
Lumea întreagă, s-a oprit să-mi răspundă.
Forma norilor, trădarea ochilor
În ceaţa anilor, ordinea zilelor
Aşteaptă-n abator, sfânta incendiilor
Lumea e doar fuga continentelor!.
Am deschis cartea, a-nceput să bată vântul
Ţi-ai dat jos rochia, mi-am recunoscut mormântul
Şi când eu şi cu tine, treceam ultima poartă
Copiii vecinei, lucrau la o hartă.
Forma fetelor, trădarea ochilor
Ceaţa anilor, ordinea zilelor
Aşteaptă-n abator, sfânta incendiilor
Lumea e doar fuga continentelor!.
Să vină pompierii, să vină salvarea
Să vină potopul, să vină mâncarea
Arde o casă, şi-n ea, strălucindă
Mai arde o casă, văzută-n oglindă
Sensul versurilor
Piesa explorează tema memoriei și a pierderii, folosind imagini puternice precum o casă în flăcări și o hartă desenată din amintiri. Sugerează o lume în dezintegrare, văzută printr-o lentilă personală și introspectivă, unde trecutul și prezentul se contopesc.