Dacă, așa cum spune lumea, niște praf aruncat în ochii mei
Îmi va feri vorbele de a deveni prea-nțelepte
Nu-s eu omul care să amâne dovada.
Zdrobitor să fie, de pe-un acoperiș
Ori de după vreun colț, un viscol de nea în loc de praf
Și-orbească-mă locului, dacă așa trebuie.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a accepta un destin, chiar dacă acesta implică sacrificii sau pierderi. Vorbitorul este dispus să renunțe la claritate și înțelepciune dacă asta înseamnă împlinirea unui scop mai mare.
