Unde mai auzisem acest vânt până atunci
Schimbându-se-ntr-un și mai adânc urlet?
Drept cine mă ia vântul, ținând
O nărăvașă ușă deschisă?
Privind în jos către-un înspumat țărm?
Vara trecuse și ziua trecuse.
Nouri grei spre soare-apune, buluc.
Afară, pe lutul de sub portic, ușor lăsat,
Frunzele-n trombă se-nălțară șuierând
Și veniră orbește spre genunchii-mi, nenimerindu-i.
Ceva groaznic în glas
Mi-a spus că taina-mi se cade știută.
Știrea cum că singur mă aflu în casă
Cumva s-o fi răspândit,
Știrea că-n viață singur mă aflu
Știrea că tot ce mai am e doar cerul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și pierdere, folosind imagini ale naturii pentru a reflecta starea interioară a naratorului. Acesta se simte izolat și confruntat cu realitatea că tot ce îi rămâne este cerul, sugerând o lipsă de conexiuni umane și un sentiment de abandon.