Îmi amintesc de Buisson, de Visan, cât și de Richerenches,
Unde mirosul supei se închidea în camerele
pline de liniște ca tălpile unui zidar îmbătrânit fără paradis.
Îmi amintesc orizonturile fără somn în jurul acestor sate; prima zăpadă le arăta drepte ca
pe niște acuzați, speriindu-le inocența.
Dar pierderea bruscă a forțelor reclamă marele larg;
Rapacele se alătură femelei sale în plin zbor;
Universurile vechi readuc altora, oarbe, sorii lor.
O tânără romană își dezvăluie prezența și se întoarce spre orașul a cărui centură
păstrează semnele dragostei.
Toulourenc! Toulourenc! Nu știam că ești așa de aproape,
Nici un fals bondar în rimele apelor tale,
Ci doar dorința expulzată a lui Ventoux, evitându-te pământurile puse pe ceartă.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri vagi legate de locuri și senzații, sugerând o călătorie nostalgică prin peisaje rurale și emoții subtile. Dragostea este menționată ca o urmă lăsată în urmă, iar natura joacă un rol important în declanșarea acestor amintiri.