Văd speranța, vână a unui mâine fluvial, scăzând în gestul ființelor din jurul meu. Chipurile iubite se istovesc în rețelele unei așteptări care le roade ca un acid. Ah! cât de puțin suntem ajutați și încurajați! Marea și țărmul ei, trecătoarea aceasta vizibilă, sunt un tot sigilat de dușman, zăcând în adâncul aceluiași gând, tipar al unei materii în care intră, în parte egală, vuietul deznădejdii și certitudinea reînvierii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment complex de speranță în declin, sufocată de așteptări și greutăți. Totuși, în adâncul disperării, există o certitudine a reînvierii, sugerând un ciclu continuu de pierdere și renaștere.