Releveu – Ausländer

Plictisit de trei decenii, de genii, așteaptă trenu’
Mulțumit că la capătul vremii-l așteaptă infernu’
Îi freamătă a ploaie tristețea, ține-ntre coaste cutremur,
Vede ceață la mal, glăsuiește cutremur.
Flămând de ceruri, mușcă aripi din umăr
Înghite-n sec, vomită pene pe urmă.
Zgârcit în simțire, bântuit de complexul Oedip
Se-nzdrăvenește cu ploi și ambrozie de Olimp.
Însetat de adevăr nu se mai contrazice cu nimeni
Sătul de întreceri, acum se-ntrece cu sine.
Excepția din pleiade n-ai putea să-l asemeni
Seamănă temeri, când nu-i mai seamăn semeni.
De câte ori s-a mințit, s-a ținut de cuvânt!
De câte ori s-a oprit, s-a oprit să își ia avânt.
Gata să abandoneze lupta, ar fi învins mort
Da și-a dorit mai mult decât un Șapo pe eșafod.
2X
Puteam să fiu dur, mă-nmoaie ploaia și vântul
E destul! Frigul îmi taie avântu’
Sunt sătul! Timpul mă-ndoaie înăuntru
Dacă plec vă las pe foaia din ploaie cu vântu’.
Miroase a tei în pragul toamnei..
Am alt temei, nu malț, hamei și mei în Teiul Doamnei.
Băiat onest, a jurat că n-o să moară
După ce-ai trăit succesul ce ar putea să te mai doară.
La jumătatea drumului, visează reîncarnarea
Ca un tata de Franz dacă ar fi citit scrisoarea.
Tineri bătrâni, caută țara
El se simte ca acasă printre ausländeri de afară.
Desemnat de pe-atunci, resemnat de pe-acum
Nu visezi la medalii, când ești carne de tun.
Și-a spus în gând înainte să plece la drum
Sub același stăpân, rămân același roman!
Are șosete colorate, ține sufletu-n picioare
Rătăcește gri poteci până prind străzile culoare.
Își dorește tot din toate, copil naiv
Ce mai înseamnă totul? Când totu-i relativ.
2X
Puteam să fiu dur, mă-nmoaie ploaia și vântul
E destul! Frigul îmi taie avântu’
Sunt sătul! Timpul mă-ndoaie înăuntru
Dacă plec vă las pe foaia din ploaie cu vântu’.

Sensul versurilor

Piesa exprimă un sentiment de deziluzie și melancolie față de viață și lume. Protagonistul se simte străin, un "ausländer", chiar și în propria țară, și reflectă asupra sensului existenței și a pierderilor suferite pe parcurs.

Lasă un comentariu