Privirea-mi la colina însorită
deja e, drumu-abia-nceput l-a și-ntrecut.
Ce n-am putut cuprinde – într-o clipită
așa din zare ne cuprinde –ntrevăzut –.
Și chiar de nu-l ajungem, ne preface
în cei ce suntem, presimțindu-l doar;
răspunde-un semn la semnul nostru-n pace…
Dar noi simțim doar vântul, vânt contrar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă prin natură, unde peisajul devine o metaforă pentru introspecție și acceptare. Chiar dacă destinația finală rămâne incertă, procesul în sine transformă și oferă o perspectivă asupra propriei identități.